Constientizarea pericolelor si formarea unui comportament preventiv la copii

Constientizarea pericolelor si formarea unui comportament preventiv este o abilitate importanta cu un rol decisiv in siguranta copilului.

In cadrul locuintei dar si in spatiu social exista o serie de posibile pericole pentru copilul tipic iar pentru cel cu o tulburare, precum autism, aceste pericole se intensifica. Comparativ cu persoanele cu dezvoltare tipica, copiii cu autism reusesc intr-o masura mult mai mica sa identifice pericolele deoarece nu au acesta abilitate intuitiva. Ei au dificultati in a identifica situatiile care sunt periculoase pentru ei.

Un copil cu o sensibilitate senzoriala, care este deranjat de exemplu de zgomotele puternice, poate ca in mijlocul unui foc de artificii sa fuga brusc de langa parintii sai in incercarea de a ”evada” din situatia respectiva. Un copil cu dezvoltare tipica ar transmite, cel mai probabil,  parintilor ca e deranjat de acel zgomot. Multi dintre copiii cu autism insa au mari dificultati pe aria de comunicare, un numar considerabil fie nu dezvolta limbaj, fie limbajul nu este functional – astfel acestia nu reusesc sa strige dupa ajutor in situatii aversive sau periculoase pentru ei, in cazul in care se ratacesc au dificultati in a relata acest fapt persoanelor care incearca sa ii ajute.

Copilul cu autism are dificultati in a generaliza informatiile, astfel acesta poate invata ca acasa nu are voie sa deschida usa persoanelor straine ori ca nu are voie sa paraseasca locuinta fara a anunta, insa nu intotdeauna reusesc sa transpuna aceste comportamente si in celelalte medii (la bunici, la scoala, in vizita).

Cu atat mai mult este important sa predam de timpuriu copiiilor abilitati de limbaj functional, iar pentru copiii nonverbali sa implementam sisteme alternative de comunicare. Un articol pe aceasta tema, scris de Logoped Alina Capusan, gasiti aici: Dezvoltarea comunicarii la copilul cu autism

Este bineinteles important sa nu existe la indemana copilului substante periculoase, sa nu fie lasat nesupravegheat in preajma aragazului aprins, sa stabilim reguli de folosire pentru anumite obiecte din casa.

Un pericol il reprezinta, asa cum am amintit anterior, si situatia in care copilul paraseste, fara sa anunte adultul, locuinta/curtea ori mediul in care se afla, intr-un moment de neatentie din partea supraveghetorului. Acest lucru se poate realiza in cateva secunde si este un mare motiv de ingrijorare pentru parintii copilului.

Asociatia Nationala pentru Autism (NAA, Anglia) recomanda parintilor urmatoarele strategii care sa ii ajute in a preveni plecarea neanuntata a copilului: analizarea de catre parinte a motivelor pentru care copilul paraseste brusc mediul, frecventa acestor comportamente si ce beneficii obtine copilul (ex: alergatul ii provoaca o placere, doreste sa ajunga la anumite obiecte ori la o sursa de apa pentru a se juca, e atras de sunete – astfel se poate lucra ca el sa aiba parte de aceste beneficii dar intr-un mediu sigur, alaturi de parinti, cu respectarea anumitor reguli, mai multe aici ).

Este important sa predam notiuni de reguli de conduita, de constientizare si evitare a pericolului iar suportul vizual are beneficii multiple pentru predarea acestor notiuni. Specialistii de la Researchautism.org recomanda utilizarea de recompensa diferentiata pentru a intari comportamentele dezirabile, utilizarea orarului vizual, folosirea posvestilor sociale si a activitatilor cu suport vizual. Un ghid util si cu multe informatii despre strategii de siguranta pentru copii cu autism aveti aici:

In cadrul activitatilor cu suport vizual se poate stimula abilitatea de a face descrieri, notiuni corect/gresit, cauza-efect, rezolvari de probleme, deductii logice.

Indiferent daca copilul dumneavoastra se afla acasa, la scoala sau in alt spatiu public, asigurati-va ca l-ati echipat cu resursele necesare, ca are cunostintele si abilitatile necesare pentru a se mentine in siguranta, ca reuseste sa comunice starile traite cu cei din jur.

O gama mai variata de imagini despre siguranta gasiti in documentul pdf atasat mai jos.

Sursa imagini: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=680129418823696&id=436860333150607

RelatedPost

Leave a Reply

Comment
Name*
Mail*
Website*